Evadare...

Cateodata simti ,pur si simplu,nevoia sa evadezi ,sa te detasezi de lumea materiala si sa plutesti spre lumea ta imaginara,dar perfecta...
Poti traii fericit cand gandul ti-e impotriva?Nu cred...Ratiunea e singurul lucru care ma impiedica sa nu tip atunci cand simt ca e prea mult...ca nu mai pot...dar reusesc mereu sa-mi revin...plang doar cand are cine sa ma consoleze cu o vorba buna si nu-s deloc modesta cand fac asta :D ...Tind sa cred ca mi-am recuperat increderea in mine insami in momentul in care am inceput sa-mi transpun durerea in cuvinte...Si sunt zile ca cea de azi cand temele imi par absurde...frigul cumplit...singuratatea muta..Dar si singuratatea e placuta cand iti cunosti propria persoana destul de bine incat sa stii ce te multumeste...
Azi evadez din calea temelor,si nu ar trebui...educatia mea de pana acum si-a spus de multe ori cuvantul prin alegerile pe care le-am facut,prin atitudinea mea,prin ceea ce sunt...
E complicat sa rezisti cand vezi ca inca se mai gasesc oameni dispusi sa puna vina pe seama ta,sa te acuze de lucruri pe care nici nu le-ai gandit...e greu poate sa fii parinte,dar nici sa fii copil nu-i chiar usor, ca in jocurile cu papusi...mai ales cand papusarul e confuz...
Cuvintele mele redau , observ, un amalgam de sentimente, posibil si resentimente, dar asa stau lucrurile in capul meu: usor amestecate, putin decolorate, cu parfum de inocenta risipita...exact ca reteta unei vraji de confuzie si framantare...
Traim intr-o lume cu spirit critic mult prea accentuat...indiferent de locul din care vin, oamenii tind sa judece doar ce fac cei din jurul lor cand de fapt familia lor ar trebui judecata...La ce bun sa fii constient de greseala altuia, daca pe a ta o ascunzi in spatele unor minciuni in plina expansiune?
Privesc si eu spre altii cu ochi critic, dar cel putin pastrez morala ce trebuie urmata...caci nu-i gresit sa furi experienta altuia, la figurat, desigur...
Cand scriu, desi am grija sa ma exprim cat mai adecvat, constat ca reusesc sa descriu ceva doar cand ma indepartez de propriile mele limite...
Mi-as face portretul, dar habar nu am cum sa ma descriu...banala putin,ciudata-n mare parte, deschisa, dezinvolta ?sau doar copilaroasa?..nu-s buna la descrieri, deci parasesc subiectul...si trecem laaaaa
Tezaur...tinand cont ca aveam un gand legat de comori...

Tezaurul meu sunt eu! Sunt a mea si nimeni nu poate sa se opuna...imi detin trupul, mintea si intregul meu univers! Sunt o nebuna...o nebuna condamnata la constiinta pe viata...suna nebunesc ,dar e real...
Chiar si atunci cand inchid ochii continui sa vad, dar dintr-o alta perspectiva...
De-ar fi sa dispar, imi las tezaurul mostenire celor capabili sa-mi respecte o mica fagaduinta, si anume sa faca tot ce-as face eu!