Viata nu e complicata , dar asta nu inseamna ca orice ai face esti scutit de complicatii. Ca in orice alt domeniu si in iubire poti sa intalnesti diverse probleme. Daca nu ai niciun fel de probleme inseamna ca ceva nu este in regula. Eu am ajuns sa ma reindragostesc ,doar sunt la varsta la care este cel mai usor sa-ti pierzi "mintile"...sper ca nu am sa mai pierd si altceva.
Revenind la complicatii , am constatat ca imi complic singura existenta cand de fapt ar trebui sa iau lucrurile asa cum sunt si sa nu caut mii de intelesuri la o singura privire , atingere, vorba...Trebuie sa recunosc ca cea mai mare problema a mea rezulta din incapatanarea mea de a ma indragosti de barbati si nu de baieti ,adica persoane care ar fi cazul sa actioneze rational ,dand dovada de maturitate ...Gresit!
Barbatii sunt departe de a fi rationali. Daca un baiat de aceeasi varsta cu mine evita complet subiecte cum ar fi sexul sau intimitatea in general ,un barbat nu intampina nicio dificultate in a-si arata adevaratele intentii. La inceput credeam ca e doar un fel mai neortodox de a face glume ,desi afirmatii de genul ca la 26 de ani el nu se mai indragosteste si semne cum ca nu cauta o relatie serioasa ma faceau sa sufar ,dar ajungea o vorba buna sau o atingere ca sa il iert.
Au existat momente in care m-am invinuit ca sunt prea copilaroasa si stric tot ,am suferit crezand ca sunt de vina pentru tot ,am crezut ca daca m-as detasa de ratiune totul o sa fie bine , dar nimic nu e bine.
Este ceva care ma atrage la el , dar mult mai multe, fapte chiar, ma indeparteaza. Nu am avut niciodata parte de o despartire care sa nu ma afecteze , pentru asta fiind de vina firea mea complicata si pasiunea mea de a complica sensul vietii.
Poate ca e ceva ce spun doar cand raman fara culori ,iar lumea mea e gri ,dar de un lucru sunt sigura : nu mai pot fi cine sunt . Uneori ma intreb de ce oare m-am nascut ? Nu merit o copilarie linistita? Dar nu gasesc pe cine sa dau vina si imi intorc furia impotriva mea si ajung sa sufar profund ,sa ma urasc ,sa ma desconsider...Si ma trezesc din cand in cand din aceasta dulce-amaruie agonie si ma intreb Pentru cine sufar?Pentru el ,care m-a dezamagit complet, mi-a luat inocenta si ,precum un avion de hartie, a aruncat-o in vant s-o duca cu el cat va dori?! Raspunsul e de fapt NU!, pe mine sunt suparata ,pentru mine sufar ,pentru orgoliul meu ranit ,probabil pentru ca sunt incapatanata asa cum zice...
Sa-l vad acum in fata mea cu o alta fata ma intristeaza complet si tot ce vreau e sa ma indepartez ,sa ma ascund de ochii lui frumosi ,de zambetul lui fals ,de tot ce reprezinta . Dar nu ma pot abtine sa nu ma consolez cu gandul ca eu il cunosc mai bine si nici cu ea nu e din iubire .
Pentru ca el a renuntat la mine , devin confuza, ma agit chiar, atunci cand el se autoinvita in locul in care ma gasesc si nu se jeneaza deloc ,ci dimpotriva isi gaseste locul fix langa mine . E derutant ,stresant, complicat sa ma stiu atat de aproape si totusi sa am prezenta de spirit sa ma mentin realista, intangibila.
Are jocul in sange ,in privire si in orice gest...Ma deruteaza cat de greu este sa intelegi un barbat; e aproape imposibil sa realizezi ce se intampla in mintea lui, daca gandeste inainte sa vorbeasca sau pur si simplu e sincer de felul lui...
Problemele mele se nasc ,majoritatea , din prea multa reflectare asupra unei idei anume care ajunge sa ma obsedeze ,imi otraveste sufletul si imi schingiuie constiinta .
El mi-a devenit prea repede din necunoscut iubit ,iar eu abia acum am inceput sa-l cunosc ,sa aflu aspecte din viata lui si de la altii, nu doar de la el ,si totul incepe sa capete un sens. Credeam ca e ok sa am incredere ,dar se pare ca ar trebui sa am mai multe rezerve si sa nu ma las ghidata de atractie (caci nu poate fi vorba de sentimente) .Ce vine usor ,pleaca usor si asa a reusit si el sa piarda increderea mea neconditionata .A ramas un strop de incredere care consta in idei cum ar fi : daca as pati ceva, m-ar ajuta cu siguranta ;daca cineva s-ar indoii de integritatea mea ,ar fi primul care m-ar apara ,dar ideile mele sunt infantile si nu renunt la ele, desi n-as vrea sa le verific in viata reala.
Daca el ar avea nevoie de ajutorul meu intr-o situatie serioasa ,eu i-as oferi sprijinul meu neconditionat. Imi este inca drag ,dar asta pentru ca nu urasc pe nimeni in ciuda ranilor pe care mi le-au provocat ;pur si simplu resentimentele m-ar face sa simt numai gustul amar al vietii, sa vad doar jumatatea goala a paharului. Am iertat prea multe ,am uitat prea putine si inca n-am ajuns la adevarata varsta a incercarilor ,a greutatilor si a deciziilor importante.
Sper totusi ca voi avea ocazia sa te vad framantandu-te in timp ce cauti sa te reapropii de mine ,astept sa realizezi ca ai fi putut sa incerci ,pana la urma nu te costa nimic ,desi din tot ce faci reiese ca ti-e frica sa te atasezi si sa fii la randul tau ranit, dezamagit complet...Vreau sa-ti raman amica ,sa ma amuz pe seama aventurilor tale, sa rad la glumele pe care le faci si sa te cunosc astfel mai bine. Daca m-as ghida dupa instructiunile celorlalti ,m-as trezi regretand prosteste ,deoarece orice greseala e mai usor de suportat daca imi apartine .
Nu te iubesc ,nu ma iubesti!- e clar ca lumina zilei ,dar amandoi suntem complicii unei povesti complicate ,un mic delict as putea spune. Ne putem mintii unul pe altul ,dar nu si pe noi insine. Si poate nu stim sa tinem secretele secrete ,dar nu-i asa grav precum pare. Ne asemanam in prea multe aspecte si suntem tot atat de diferiti ca cei doi poli. Ne lipseste intelepciunea ,dar nici in ajutor nu ne-ar mai putea veni acum..
Ai sa ramai important pentru mine ,in timp ce eu am sa te bantui doar din cand in cand ,in cele mai neasteptate momente si asta are sa te faca ganditor. Da, ai sa te gandesti ce mai fac ,pe unde m-au purtat deciziile mele si te vei intreba in viitor daca te-am uitat .Ei bine, eu iti dau voie sa crezi ca nu am sa te uit complet si daca ma crezi e o decizie ce-ti apartine .Te-as putea analiza in mii de pagini ,din mii si mii de puncte de vedere diferite ,din pura dorinta de a-mi aminti totul despre tine...
(to be continued or improved...)
Revenind la complicatii , am constatat ca imi complic singura existenta cand de fapt ar trebui sa iau lucrurile asa cum sunt si sa nu caut mii de intelesuri la o singura privire , atingere, vorba...Trebuie sa recunosc ca cea mai mare problema a mea rezulta din incapatanarea mea de a ma indragosti de barbati si nu de baieti ,adica persoane care ar fi cazul sa actioneze rational ,dand dovada de maturitate ...Gresit!
Barbatii sunt departe de a fi rationali. Daca un baiat de aceeasi varsta cu mine evita complet subiecte cum ar fi sexul sau intimitatea in general ,un barbat nu intampina nicio dificultate in a-si arata adevaratele intentii. La inceput credeam ca e doar un fel mai neortodox de a face glume ,desi afirmatii de genul ca la 26 de ani el nu se mai indragosteste si semne cum ca nu cauta o relatie serioasa ma faceau sa sufar ,dar ajungea o vorba buna sau o atingere ca sa il iert.
Au existat momente in care m-am invinuit ca sunt prea copilaroasa si stric tot ,am suferit crezand ca sunt de vina pentru tot ,am crezut ca daca m-as detasa de ratiune totul o sa fie bine , dar nimic nu e bine.
Este ceva care ma atrage la el , dar mult mai multe, fapte chiar, ma indeparteaza. Nu am avut niciodata parte de o despartire care sa nu ma afecteze , pentru asta fiind de vina firea mea complicata si pasiunea mea de a complica sensul vietii.
Poate ca e ceva ce spun doar cand raman fara culori ,iar lumea mea e gri ,dar de un lucru sunt sigura : nu mai pot fi cine sunt . Uneori ma intreb de ce oare m-am nascut ? Nu merit o copilarie linistita? Dar nu gasesc pe cine sa dau vina si imi intorc furia impotriva mea si ajung sa sufar profund ,sa ma urasc ,sa ma desconsider...Si ma trezesc din cand in cand din aceasta dulce-amaruie agonie si ma intreb Pentru cine sufar?Pentru el ,care m-a dezamagit complet, mi-a luat inocenta si ,precum un avion de hartie, a aruncat-o in vant s-o duca cu el cat va dori?! Raspunsul e de fapt NU!, pe mine sunt suparata ,pentru mine sufar ,pentru orgoliul meu ranit ,probabil pentru ca sunt incapatanata asa cum zice...
Sa-l vad acum in fata mea cu o alta fata ma intristeaza complet si tot ce vreau e sa ma indepartez ,sa ma ascund de ochii lui frumosi ,de zambetul lui fals ,de tot ce reprezinta . Dar nu ma pot abtine sa nu ma consolez cu gandul ca eu il cunosc mai bine si nici cu ea nu e din iubire .
Pentru ca el a renuntat la mine , devin confuza, ma agit chiar, atunci cand el se autoinvita in locul in care ma gasesc si nu se jeneaza deloc ,ci dimpotriva isi gaseste locul fix langa mine . E derutant ,stresant, complicat sa ma stiu atat de aproape si totusi sa am prezenta de spirit sa ma mentin realista, intangibila.
Are jocul in sange ,in privire si in orice gest...Ma deruteaza cat de greu este sa intelegi un barbat; e aproape imposibil sa realizezi ce se intampla in mintea lui, daca gandeste inainte sa vorbeasca sau pur si simplu e sincer de felul lui...
Problemele mele se nasc ,majoritatea , din prea multa reflectare asupra unei idei anume care ajunge sa ma obsedeze ,imi otraveste sufletul si imi schingiuie constiinta .
El mi-a devenit prea repede din necunoscut iubit ,iar eu abia acum am inceput sa-l cunosc ,sa aflu aspecte din viata lui si de la altii, nu doar de la el ,si totul incepe sa capete un sens. Credeam ca e ok sa am incredere ,dar se pare ca ar trebui sa am mai multe rezerve si sa nu ma las ghidata de atractie (caci nu poate fi vorba de sentimente) .Ce vine usor ,pleaca usor si asa a reusit si el sa piarda increderea mea neconditionata .A ramas un strop de incredere care consta in idei cum ar fi : daca as pati ceva, m-ar ajuta cu siguranta ;daca cineva s-ar indoii de integritatea mea ,ar fi primul care m-ar apara ,dar ideile mele sunt infantile si nu renunt la ele, desi n-as vrea sa le verific in viata reala.
Daca el ar avea nevoie de ajutorul meu intr-o situatie serioasa ,eu i-as oferi sprijinul meu neconditionat. Imi este inca drag ,dar asta pentru ca nu urasc pe nimeni in ciuda ranilor pe care mi le-au provocat ;pur si simplu resentimentele m-ar face sa simt numai gustul amar al vietii, sa vad doar jumatatea goala a paharului. Am iertat prea multe ,am uitat prea putine si inca n-am ajuns la adevarata varsta a incercarilor ,a greutatilor si a deciziilor importante.
Sper totusi ca voi avea ocazia sa te vad framantandu-te in timp ce cauti sa te reapropii de mine ,astept sa realizezi ca ai fi putut sa incerci ,pana la urma nu te costa nimic ,desi din tot ce faci reiese ca ti-e frica sa te atasezi si sa fii la randul tau ranit, dezamagit complet...Vreau sa-ti raman amica ,sa ma amuz pe seama aventurilor tale, sa rad la glumele pe care le faci si sa te cunosc astfel mai bine. Daca m-as ghida dupa instructiunile celorlalti ,m-as trezi regretand prosteste ,deoarece orice greseala e mai usor de suportat daca imi apartine .
Nu te iubesc ,nu ma iubesti!- e clar ca lumina zilei ,dar amandoi suntem complicii unei povesti complicate ,un mic delict as putea spune. Ne putem mintii unul pe altul ,dar nu si pe noi insine. Si poate nu stim sa tinem secretele secrete ,dar nu-i asa grav precum pare. Ne asemanam in prea multe aspecte si suntem tot atat de diferiti ca cei doi poli. Ne lipseste intelepciunea ,dar nici in ajutor nu ne-ar mai putea veni acum..
Ai sa ramai important pentru mine ,in timp ce eu am sa te bantui doar din cand in cand ,in cele mai neasteptate momente si asta are sa te faca ganditor. Da, ai sa te gandesti ce mai fac ,pe unde m-au purtat deciziile mele si te vei intreba in viitor daca te-am uitat .Ei bine, eu iti dau voie sa crezi ca nu am sa te uit complet si daca ma crezi e o decizie ce-ti apartine .Te-as putea analiza in mii de pagini ,din mii si mii de puncte de vedere diferite ,din pura dorinta de a-mi aminti totul despre tine...
(to be continued or improved...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu